Capitolul I: Gentilete fara batranete si viata fara de nesimtire
Noua, fetelor, ni se pare cateodata, daca nu mereu, absurd sa mai visam cu ochii deschisi la feti-frumosi cu mot in frunte, la cei care se poarta cu manusi, ofera o floare fara un motiv exact si fara substraturi de alta natura si iti soptesc vorbe frumoase de la sine putere.
Am patit ceva...e ridicol sa spun "am patit", dar, cum pare de domeniul fantasticului, prefer sa-i zic asa si sa va las pe voi sa decideti daca am dreptate sau nu. Era o zi de luni insorita, prima dupa o saptamana si ceva, cred, de ploi dupa ploi si iar ploi si friggg... Deci, cum spuneam, era luni si am zis ca ar fi momentul ideal pentru o plimbarica pana in Supercopou cu Manuelita, coega mea de suferinta, nu de alta, dar trebuie sa profiti de vreme, ca nu stii ce-ti pregateste...Ei, am ajuns la un magazin, ne-am umplu vreo doua plasute cu de-ale gurii si am plecat zburdalnice inspre casa, faceam consemnari asupra starii vremii, soaele ne mangaia chipurile crispate dupa atata intunecime si vorbeam...
Vorbeam atat de mult, incat ne-am dat seama tarziu ca in palavrageala noastra am uitat lucrul esential... "vai, draga, nu ne-am luat Cola, ce ne facem?!" Noroc pentru noi, in cale mai era un magazin, ce-i drept ascuns, dar exista! ne-am indreptat pasii rapid spre magazinasul cu pricina si bucuroase am comandat licoarea vietii, cea fara de care ziua nu mai avea nici un sens. Nici nu stiam ce avea sa se intample! Eram noi doua si cu vanzatoarea, trei. Putin, ziceam...Si cum gandeam eu ca suntem prea putine, chiar si pentru un magazin atat de mic, intra un domn de varsta o treia, sau, cum ar zice el cu eleganta-i caracteristica, in floarea varstei. Respectuoasa, zic un Buna ziua pe varful buzelor, pentru ca il stiam. Mi-a fost mentor in primul an de studentie si de atunci stiam cu totii cu cata eleganta si gentilete se poate purta un barbat. Ei bun, ne-a mai demonstrat o data ca, pe vremea bunicii, barbatii erau altfel. Dupa o serie de politeturi si intrebari de complezenta, a facut un gest care ne-a lasat cu gura cascata si pe mine, si pe Manuelita mea si cel mai tare pe biata vanzatoare, care ramasese de-a dreptul frapata. Ne-a aruncat un "Tineti, fetelor, ca sa aveti o zi mai frumoasa!" si cu zambetul pe buze ne-a oferit cate un fruct.
Nu pentru ca nu am fi avut posibilitatea financiara sa ne cumparam acel fruct ne-a bucurat gestul sau, nu pentru ca atitudinea lui parinteasca ne-ar fi facut sa consideram gestul ca pe unul la locul lui, ci pentru ca ne-a demonstrat ca civilizatia strazii este compusa nu numai din don-juani, smecherasi si tupeisti, ci si dintr-o mica, dar importanta categorie: cei cu eleganta in purtare, rafinament si finete.
Va multumim, domnule profesor, pentru inca o lectie de viata!
Noua, fetelor, ni se pare cateodata, daca nu mereu, absurd sa mai visam cu ochii deschisi la feti-frumosi cu mot in frunte, la cei care se poarta cu manusi, ofera o floare fara un motiv exact si fara substraturi de alta natura si iti soptesc vorbe frumoase de la sine putere.
Am patit ceva...e ridicol sa spun "am patit", dar, cum pare de domeniul fantasticului, prefer sa-i zic asa si sa va las pe voi sa decideti daca am dreptate sau nu. Era o zi de luni insorita, prima dupa o saptamana si ceva, cred, de ploi dupa ploi si iar ploi si friggg... Deci, cum spuneam, era luni si am zis ca ar fi momentul ideal pentru o plimbarica pana in Supercopou cu Manuelita, coega mea de suferinta, nu de alta, dar trebuie sa profiti de vreme, ca nu stii ce-ti pregateste...Ei, am ajuns la un magazin, ne-am umplu vreo doua plasute cu de-ale gurii si am plecat zburdalnice inspre casa, faceam consemnari asupra starii vremii, soaele ne mangaia chipurile crispate dupa atata intunecime si vorbeam...
Vorbeam atat de mult, incat ne-am dat seama tarziu ca in palavrageala noastra am uitat lucrul esential... "vai, draga, nu ne-am luat Cola, ce ne facem?!" Noroc pentru noi, in cale mai era un magazin, ce-i drept ascuns, dar exista! ne-am indreptat pasii rapid spre magazinasul cu pricina si bucuroase am comandat licoarea vietii, cea fara de care ziua nu mai avea nici un sens. Nici nu stiam ce avea sa se intample! Eram noi doua si cu vanzatoarea, trei. Putin, ziceam...Si cum gandeam eu ca suntem prea putine, chiar si pentru un magazin atat de mic, intra un domn de varsta o treia, sau, cum ar zice el cu eleganta-i caracteristica, in floarea varstei. Respectuoasa, zic un Buna ziua pe varful buzelor, pentru ca il stiam. Mi-a fost mentor in primul an de studentie si de atunci stiam cu totii cu cata eleganta si gentilete se poate purta un barbat. Ei bun, ne-a mai demonstrat o data ca, pe vremea bunicii, barbatii erau altfel. Dupa o serie de politeturi si intrebari de complezenta, a facut un gest care ne-a lasat cu gura cascata si pe mine, si pe Manuelita mea si cel mai tare pe biata vanzatoare, care ramasese de-a dreptul frapata. Ne-a aruncat un "Tineti, fetelor, ca sa aveti o zi mai frumoasa!" si cu zambetul pe buze ne-a oferit cate un fruct.
Nu pentru ca nu am fi avut posibilitatea financiara sa ne cumparam acel fruct ne-a bucurat gestul sau, nu pentru ca atitudinea lui parinteasca ne-ar fi facut sa consideram gestul ca pe unul la locul lui, ci pentru ca ne-a demonstrat ca civilizatia strazii este compusa nu numai din don-juani, smecherasi si tupeisti, ci si dintr-o mica, dar importanta categorie: cei cu eleganta in purtare, rafinament si finete.
Va multumim, domnule profesor, pentru inca o lectie de viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu